Cristina,
Căile cele mai bătute şi mai îmbulzite sunt şi cele mai înşelătoare.
Nimic nu este mai important decât să nu ne ținem, asemenea dobitoacelor, de turma celor care pășesc în fața noastră, înaintând, astfel, în direcția în care merg toți și nu în aceea în care ar trebui mers. Totuși, nimic nu ne aduce neajunsuri mai mari decât faptul că ținem seama de ce spune lumea, considerând că este bun ceea ce este îndeobște aprobat, și că trăim – cu multe modele în față – urmând nu judecata, ci principiul imitării. Rezultatul este că oamenii se îngrămădesc unii peste alţii, îmbulzindu-se.
Şi, la fel cum se întâmplă într-o mulţime care se înghesuie – şi nu cade nimeni fără să tragă după el un altul, iar cei care merg în faţă sunt pricina pieirii celor care îi urmează – întocmai poţi vedea întâmplându-se în viaţa oricui: niciun om nu rătăceşte drumul doar în paguba sa, ci este deopotrivă pricina rătăcirii altuia şi cel care o provoacă. Este primejdios, într-adevăr, să ne legăm de cei care merg înaintea noastră şi, cum fiecare preferă să se încreadă în alţii decât să judece singur, lipseşte mereu judecata asupra vieţii, înlocuită fiind de o încredere oarbă în alţii, iar o greşeală care ne-a fost transmisă din om în om ne abate de la drumul nostru şi ne grăbeşte căderea. Exemplul altora ne duce la pierzanie; numai dacă ne separăm de turmă ne vom salva.